Libera circulație a persoanelor din perspectivă politică

Giorgia Seeholzer

În luna februarie a anului 2014 cetățenii elvețieni cu drept de vot au consimțit reducerea imigrației în Elveția. Cu o prezență la vot de 56,57 %  decizia luată a fost: 50,3 % pentru și 49,7 % împotrivă.

Acest rezultat de aproape 50 – 50 %, a împărțit Elveția în două. Inițiativa cere aparatului executiv aplicarea noului articol constituțional 121 în decurs de trei ani de la votare. Aceasta înseamnă că până în luna februarie 2017  guvernul elvețian va trebui să aducă soluția optimă și definitivă a modului în care voința electoratului va fi aplicată. Executivul poate formula propuneri de aplicare, acestea însă au nevoie să treacă prin dezbatere parlamentară și în cele din urmă au nevoie de vot majoritar. Fără acordul parlamentului, orice variantă propusă de guvern nu reprezintă decât o posibilă opțiune și un nou subiect de dialog public, cel puțin până în luna februarie a anului 2017 când, dacă demersurile menționate nu vor fi încheiate cu succes, guvernul poate adopta o ordonanță prin care aplică artc. 121 așa cum este cerut în textul de inițiativă.

S-au creat diverse comisii, s-au discutat diverse scenarii, s-au formulat diverse criterii și totuși concret Elveția nu are încă nimic. De ce este atât de dificil să fie găsită o soluție convenabilă tuturor atunci când se pune problema reducerii imigrației pe teritoriul elvețian?

Problema pare complicată, este totuși simplă chiar dacă din punct de vedere juridc ea este foarte complexă prin legăturile și acordurile semnate de Elveția cu Uniunea Europeană. Pe scurt:

Elveția a semnat și semnează mereu diverse acorduri bilaterale cu diverși parteneri externi. Fiecare acord mai mare are mai multe subcapitole. În cazul nostru fac mențiune doar la acele acorduri bilaterale semnate de Elveția cu Comunitatea Europeană. Baza primelor negocieri și contracte semnate de Elveția cu Comunitatea Europeană se pune în anii 1972, 1989 și 1990 și are ca scop facilitarea accesului reciproc la piața economică comună. Domeniile exacte de colaborare între partenerii menționați le regăsiți în nota de subsol în germană[1], franceză[2], italiană[3] sau engleză[4]. Au urmat apoi „Acordul bilateral I” și „Acordul bilateral II”.

Acordul bilateral I  este un pachet  cu șapte contracte în următoarele domenii:

1. Transportul aerian
2. Achizițiile publice
3. Cercetarea 
4. Agricultura 
5. Barierele tehnice în calea comerțului
6. Transportul terestru  
7. Libera circulație și stabilire a persoanelor

Pentru Acordul bilateral II negocierile au început în anul 2002 dar semnarea a avut loc în aproape toate punctele în anul 2004/2005. Acest „pachet” bilaterale II, cuprinde nouă dosare care reglementează următoarele politici:

1. Schengen – Dublin 
2. Impozitarea dobânzilor la conturile de economii 
3. Combaterea fraudelor
4. Produsele agricole prelucrate
5. Datele statistice
6. Pensiile
7. Mediul 
8. Programul audiovizual MEDIA
9. Educația, formarea profesională și tineretul

Revenind la întrebarea inițială de ce nu poate fi redusă imigrația în Elveția prin introducere de exemplu de contingente fixe așa cum era procedura între anii 1970 – 2002, răspunsul este simplu:

Libera circulație a cetățenilor Elveției și ai Uniunii Europene, a fost reciproc acceptată în cadrul Bilateralelor I în care este inclusă și mențiunea ghilotinei, adică: dacă se reziliază unul din contractele Acordului bilateral I cad toate contractele, nu doar cel reziliat. Cade libera circulație, cad și cercetarea, reglementările comune în privința transportului aerian și terestru, etc.

S-a pus la un moment dat întrebarea: Dacă renunțăm la contractul liberei circulații, și pierdem prin asta întreaga Bilaterală I, vom pierde și acordurile din Bilaterala II, respectiv acordul Dublin – Schengen ?

Răspunsul este categoric nu. Motivul, libera circulație este inclusă în dosarul Bilateralelor I și acordul Dublin – Schengen în Bilaterale II. Totuși, chiar și așa, atât domenii din Acordul bilaterale I cât și domenii din Acordul bilaterale II se intersectează și devin pin această intersectare dependente unele de altele. Exemplu concret : circulația terestră sau aeriană are reglementări care țin pe de o parte de libera circulație (deci Bilaterale I) dar are și reglementări ce țin de acordurile internaționale privind de ex. colaborarea  Europol, control persoane, control documente, schimb de informații etc. Un alt exemplu, cade cercetarea și libera circulație din Bilaterale I apar complicații și în colaborarea din sectorul educație, tineret și pregătire profesională din Bilaterale II.

Din cauza acestei împletiri de situații, o rezolvare a reducerii imigrației așa cum și-o doresc inițiatorii votului, este aproape imposibilă.  De foarte mulți ani Elveția nu a mai reușit să aibă o temă politică și economică mai încâlcită ca cea rezultată după votul din februarie 2014! Câteva răspunsuri și întrebări publicate de EJPD le  găsiți în nota de subsol[5].

După votul din februarie 2014, guvernul elvețian a acceptat mandatul de negocieri cu UE, negocieri cerute de noul articol consituțional 121. Negocierile cu UE și consultațile la nivel parlamentar, au dus pe parcursul acestor doi ani la diverse speculații, zvonuri și interpretări. Până însă nu va fi prezentată soluția juridică definitivă, votată de parlament, guvernului elvețian nu îî rămâne decât să caute soluții.

Elveția a mai trecut printr-un moment la fel de tensionat în anul 1992 când s-a votat aderarea la Spațiul Economic European. Rezultatul  a fost exact la fel, cel puțin în ceea ce privesc cifrele, ca cel din februarie 2014 : 50,3 % au votat contra aderării Elveției la acest spațiu economic. Și totuși Elveția, situată în inima Europei, este membru fondator a Asociației Europene de Liber Schimb.

Ziarul Der Bund a publicat ieri, 14 aprilie, o sinteză foarte utilă oricărei persoane interesate de subiectul dezbaterilor publice pe tema acordurilor bilaterale dintre Elveția și Uniunea Europeană.

Ziarul Der Bund titrează: „300 de zile până la o decizie”.[6]

Ar fi bine ca Elveția să accelereze soluționarea modului de implementare a noii legi (art. 121) sau ar fi mai utilă stagnarea demersurilor până la 23 iunie, dată la care britanicii vor decide ieșirea sau nu din Uniune. În cazul în care Elveția s-ar grăbi să aibă o soluție înainte de votul britanicilor atunci ar pierde o posibilă șansă în negocierea cu UE. Pe de altă parte, politicieni de centru, din rândul liberalilor, doresc consultații parlamentare deja în sesiunea parlamentară de vară. Guvernul elvețian dorește o rezolvare de comun acord cu Uniunea Europeană așa încât reducerea  imigrației să nu pună în pericol Bilateralele I. Această variantă este numită în presă Plan A.  Cum  însă UE nu pare a fi de acord cu negocierei de limitare a Liberei Circulații,  Elveția pregătește un Plan B. Acest Plan B, este o aplicare unilaterală de către Elveția  a clauzei de salvgardare respectiv  guvernul delimitează singur cifra persoanelor din UE și AELS care pot veni în Elveția. În cazul în care această cifră ar fi depășită, ar fi aplicate diverse măsuri de stopare sau reducere a imigrației: promovarea potențialului forței de muncă locală, o mai bună integrare a străinilor sau o limitare a imigrației.

În același timp, vor mai fi aplicate câteva schimbări în legea pentru străini ca de ex: Nu se mai dă ajutor social cetățenilor UE care și-au pierdut locul de muncă în primul an de lucru în Elveția; nu se mai acordă ajutor social persoanelor care vin în Elveția în căutarea unui loc de muncă, etc.

Concluzie:

Mai sunt 300 de zile până vom avea o decizie definitivă! Până atunci, aplicarea reglementărilor CH – UE se vor aplica așa cum este deja dat publicității și cum au fost semnate.  Sesiunea parlamentară din vară sau toamnă va clarifica modul în care Elveția  aplică sau intenționeze să aplice artc. 121, votat în luna februarie a anului 2014.